Guvernele ilegale din Burkina Faso și Mali avertizează că o intervenție militară în Niger ar fi o „declarație de război” împotriva lor

0
144
O intervenţie militară în Niger pentru a-l restabili pe preşedintele ales Mohamed Bazoum, răsturnat de un puci, ar fi considerată ca „o declaraţie de război împotriva Burkina Faso şi Mali”, au indicat luni într-un comunicat comun guvernele de la Ouagadougou şi Bamako, notează AFP, preluată de Agerpres.
Cele două guverne, instalate la putere după lovituri de stat, „avertizează că orice intervenţie militară împotriva Nigerului ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Burkina Faso şi Mali”, la o zi după o ameninţare cu folosirea „forţei” de către liderii vest-african reuniţi la Abuja, capitala Nigeriei.
Cele două guverne „atenţionează că orice intervenţie militară împotriva Nigerului ar avea ca rezultat retragerea Burkina Faso şi Mali din ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest), precum şi adoptarea unor măsuri de legitimă apărare în sprijinul forţelor armate şi al poporului din Niger”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/guvernele-ilegale-din-burkina-faso-si-mali-avertizeaza-ca-o-interventie-militara-in-niger-ar-fi-o-declaratie-de-razboi-impotriva-lor-2447877

Lasă un răspuns